Responsabilitate Sociala

Porsche Finance Group continuă să sprijine educația și sănătatea

Porsche Finance Group (PFG) sprijinã dezvoltarea comunităților în care activează, atât prin contribuții financiare, cât și prin implicarea angajaților în proiecte educaționale și pentru sănătate, conform strategiei de responsabilitate socială a companiei. În ultimul an PFG a contribuit cu aproximativ 80.000 de euro la dezvoltarea proiectelor unor organizații non-guvernamentale locale.

„Dincolo de aceste cifre, important pentru noi este să sprijinim comunitățile în cadrul cărora activăm, deci vom continua să susținem organizațiile non-guvernamentale în misiunea lor de a îmbunătăți viețile oamenilor. În acest sens, am dus mai departe parteneriatele începute cu ani în urmă și am semnat unele noi, concentrându-ne pe ideea de a le oferi ajutor acelor persoane care au cu adevărat nevoie de sprijin”, a declarat Christoph Binder, CEO al Porsche Finance Group.

PFG a continuat parteneriatul cu Hospice „Casa Speranței”, prin sprijinul oferit în construcția unui centru de îngrijire paliativă în București, destinat pacienților ce suferă de boli grave în stadii avansate. În prezent, centrul este în faza de construcție și va putea fi deschis pentru pacienți în 2014. Investiția totală este estimată la aproximativ 4 milioane de euro. PFG a contribuit cu 25.000 de euro pentru acest proiect și a promovat cauza Hospice „Casa Speranței” în cadrul Semimaratonului Internațional București, prin angajații săi, care au alergat purtând tricourile organizației.

Asociația „Little people” a primit 20.000 de euro din partea PFG, banii fiind destinați Programului de Sprijinire a Pacienților, care vizează crearea unui standard de calitate pentru susținerea socială și psihologică a copiilor ce suferă de cancer și a familiilor lor. „Little People” a implementat cu succes acest proiect în șase secții oncologice aflate în spitale importante din țară, precum cele din Cluj, București, Timișoara sau Iași, investind între 10.000 și 15.000 de euro în fiecare secție. PFG a susținut în întregime implementarea acestui program în cadrul secției de Oncologie Pediatrică a Institutului Oncologic „Alexandru Trestioreanu” din București.

Cel mai recent proiect a implicat Asociația „Ana și copiii” alături de care s-a organizat un târg de Paști cu vânzare la sediul PFG, unde angajații s-au implicat activ și au cumpărat obiectele confecționate de copii. De asemenea, PFG a sprijinit Asociația „Ana și copiii” cu 19.000 de euro pentru achiziția unui microbuz nou, ce va fi utilizat la transportul copiilor din medii defavorizate pe care asociația îi susține prin activități educaționale. PFG a ales modelul de microbuz potrivit nevoilor asociației, disponibil la dealerul Porsche București Nord, inscripționat cu mesajul „Ajutăm visele să crească mari”.

Pe lângă aceste proiecte, compania continuă un parteneriat anual care datează din 2010 cu organizația non-guvernamentală Holt, susține Asociația Învingem Autismul, precum și Fundația Speranța și fiii.

Porsche Finance Group a stabilit inițiativele din domeniul educației și sănătății ca fiind prioritare în cadrul planului său de implicare socială. Astfel, compania s-a implicat în proiecte de responsabilitate socială corporativă adaptate la necesitățile educaționale și de sănătate ale comunităților în care activează.